...când te trezești in miezul zilei și simți că vrei să mergi la Operă...te bazezi cu încredere pe faptul că sigur mai găsești bilete la spectacolul de diseară..."la casă, când ajung"... iar când ajungi, plină de entuziasm și casa e inchisă!...că e prea multă lumeeeee!!... te uiți cu disperare în jur și-ți zici că "Nuuuu, Nu se poate!!!"
...din mulțime se apropie un domn în vârstă, amabil și zâmbitor și-ți întinde un bilet, cu bucurie. "Please, take it!"..."Haaaa?! Îîîîl iaaau?? Siiigur??...Oh,Merci! Cât costă??"..."It's ok, take it, please!!"... Îți tot zici in capul tău " nu-mi vine să cred!!!! Uaauuuu..."
...și...domnul are loc lângă mine...e polonez...vorbim in franceză...
"Cum de aveți un bilet în plus?"
"Mi l-a dat ieri prim-solista"
"...!Oh..."
"Cum de îți place opera?", mă intreabă...
"Nu știu să explic, pur și simplu îmi dă o stare de bine"...
"...da, e greu de explicat..."
"Ce anume va aduce la Iași? Sunteți turist?"
"...a, nu...am venit pentru concertul de mâine..."
"Ah, d'accord...Vous aimez la musique,donc..."... Cu voce șoptită îmi răpunde mai mult decât modest "Sunt compozitor și pianist...mâine susțin un concert aici, iar poimâine unul la București."... "...!aaa...je vois, donc vous êtes musicien, d'accord..." "Et vous, mademoiselle?" "...non, moi je ne suis pas musicienne, je travaille dans une entreprise informatique..." "d'accord..."
A plecat după actul întâi,avea ceva de făcut. Mi-a întins mâna prietenește, din nou cu o modestie incredibilă...
Zygmund Krauze....domnul în vârstă, zâmbitor și amabil...personalitate a muzicii clasice contemporane.
Rigoletto-Giuseppe Verdi...
...la final ea moare, din dragoste pentru el...
...mais ce n'est pas grave, même si c'est triste, moi, j'ai mon beau souvenir...
